page-header

Vârful Custura din Retezat

Traseu: Satul Pui – Satul Hobița – Stâna de Râu – Fereastra Custurii – Vârful Custura – retur pe același traseu

Dificultate: Mediu

Durata: 5-7 ore

Altitudine Maximă: 2457 metri, Vârful Custura

Mult mai puțin cunoscut decât celelalte vârfuri din Retezat, Custura străjuiește, la cei 2457 metri ai săi, peste întreaga vale a Jiului și mi-a lăsat impresia de a fi unul dintre cele mai pitorești locuri ale masivului.

Timpi estimativi:

  1. Satul Pui – Hobița – Stâna de Râu: 1 oră 30 min. – 1 oră 45 min. (cu mașina)
  2. Stâna de Râu – Șaua Custurii: 2 ore – 2 ore 30 min.
  3. Șaua Custurii – Vârful Custura: 30 min. – 1h
  4. Retur (până la Stâna de Râu): 1 oră 30 – 2 ore

Cum ajungi până pe vârf?

Având în vedere că cele mai bune unități de cazare din zonă sunt în satele Pui și Râu-Bărbat, iar traseul este destul de lung (incluzând drumul cu mașina), recomand înoptatul în aceste localități.

Personal, am avut o experiență foarte plăcută la Popasul din Luncă, atât din punctul de vedere al condițiilor de cazare, cât și al ospitalității gazdelor sau al prețurilor.

Punctul de plecare pe acest traseu este parcarea de la Stâna de Râu. Drumul până aici poate fi parcurs și cu o mașina normală (cu condiția să nu aibă garda foarte apropiată de sol) și va dura în jur de 1 oră jumătate – 1 oră și 45 de minute.

Drumul spre Stâna de Râu (într-o porțiune bună)

Odată parcată mașina, poate începe distracția ascensiunii spre vârf, urmând traseul marcat cu Triunghi Albastru.

Nu după mult timp de la plecarea pe traseu, vei ajunge la pitorescul refugiu Stâna de Râu. În apropierea lui există intersecția cu traseul care merge spre Tăul Țapului și Porțile Închise, însă despre asta voi scrie într-un alt articol.

Plecarea de la aproximativ 1700 metri altitudine e îmbucurătoare, întrucât asta înseamna o urcare mai scurtă până pe vârf (aprox. 800 m. diferenta de nivel). “Problema” este că cele 2h30 până pe vârf vor reprezenta o urcare continuă, în unele momente sâcâitoare.

Partea bună este că nu există urcări foarte abrupte, care să provoace dificultăți. Iar partea și mai bună este sosirea în Fereastra Custurii. Priveliștea din acest loc face să merite tot efortul de a urca până în acel moment.

Varful Custura Retezat
Secțiune a urcării spre Fereastra Custurii
Urcarea de lângă Stâna de Râu
Urcarea de lângă Stâna de Râu
Varful Custura Retezat
Vedere din Fereastra Custurii spre Custura Păpușii, precum și vârfurile Păpușa Mică și Păpușa (binecunoscutul)

Continuarea traseului din Fereastra Custurii până pe Vârful Custura nu este dificilă. În cea mai mare parte, se va desfășura pe pietre imense (tipice reliefului glaciar), pe alocuri instabile, la care ar trebui să ai grijă.

După aproximativ 30 de minute și după ce ai crezut de vreo două ori că imediat ajungi pe vârf și, de fapt, descopereai că mai ai de urcat, iată-te ajuns pe Vârful Custura, 2457 de metri, al 5-lea cel mai înalt din Retezat.

Varful Custura
Secțiune a urcării spre Vârful Custura. De la stânga spre dreapta: (în nori), vârful Peleaga - cel mai înalt din Retezat -, lacul Ghimpele, vârful Păpușa
Priveliște de pe Vârful Custura
Priveliște de pe Vârful Custura
Varful Custura
Valea Pelegii
Vedere înspre Valea Pelegii, jos aflându-se și Poiana Pelegii.
Lacul Mare al Custurii
Lacurile de sub Vârful Custura (Mare & Mic)

Odată ajuns aici, poți să te bucuri de tot ce are Vârful Custura să îți arate.

După un popas meritat, coborârea o poți face urmând același traseu ca la urcare. În aproximativ 1 oră jumătate – 2 ore, vei ajunge la mașini.

Recomand traseul? Da, din tot sufletul. Nu e nici ușor, nici foarte greu. E extraordinar de pitoresc în Fereastra Custurii, precum și pe Vârful Custura. E accesibil și plăcut.

Recomand traseul și începătorilor? Și da, și nu. Dacă au prieteni/parteneri de drumeție cu experiență, dar și dacă au o condiție fizică peste medie, da. Dacă nu, pot începe cu câteva drumeții mai ușoare.

Încă alte recomandări:
  • E o drumeție care necesită o pregătire fizică bună: diferența de nivel se va resimți, la fel și lungimea traseului.
  • Să iei destulă apă cu tine, întrucât nu sunt foarte multe surse pe traseu.
  • Verifică cu atenție prognoza meteo înainte de a pleca în drumeție. Te vei afla multe ore în gol alpin și nu îți doresc o furtună cu fulgere și tunete.
  • În zonă nu există semnal.

Bucură-te de peisajele din jurul tău și ai grijă la traseu. După cum spune și mai celebrul alpinist Fane Tulpan, ”vârful nu este decât jumătatea drumului”.

Îți țin pumnii pentru ca tura ta să fie una reușită și sper că acest articol ți-a fost de ajutor.

Dacă mergi pentru prima dată pe munte, îți recomand să citești acest articol înainte de a porni într-o drumeție.